Your weekly webmaster tabloid
 spre pagina principala a buletinului Home
 - cuprins -
 Editorial
 Programe
 Studii
 Evenimente
 Opinia Publica
 Copiii si Legea

 
 
 
 
 
 

Nr. 9 (1)/2001

Evenimente/Anunturi  Utile
Laura-Maria Balut


Centrul de Informare si Coordonare privind Protectia Copiilor fara Adapost a organizat in data de 9 martie 2001 un Workshop cu tema: Comunicare si Cooperare in Protectia Copilului Strazii. Acestei intalniri au dat curs urmatoarele organizatii neguvernamentale si autoritati: Orasul Sperantei, ASIS, Salvati Copiii, Parada, Fundatia Internationala pentru Copil - Romania, Fundatia ECHOSOC, DPC sector 2 si DPC sector 6. Concluziile acestui workshop au fost structurate pe doua componente: 1. Dificultati si 2. Propuneri de solutionare. Printre dificultatile cu care se confrunta cei antrenati in asistare copiilor strazii din Bucuresti se numara lipsa comunicarii dintre factorii de decizie si executanti, a dialogului dintre ONG-uri si dintre ONG-uri si DPC-uri, lipsa de incredere dintre ONG-uri si autoritati, lipsa spatiilor adevate desfasurarii asistentei sociale a copiilor strazii, carenta educationala, consumul de droguri periculoase (heroina, cocaina), precum si lipsa personalului specializat din centrele de plasament.
Cei prezenti au inaintat o serie de propuneri de solutionare a acestor probleme, din care mentionam: incheierea unor protocoale intre ONG-uri, pe baza carora sa se poata derula o colaborare reala intre acestea, cunoasterea de catre ONG-uri a intregii game de servicii care se adreseaza copiilor strazii si derularea de servicii complementare, identificarea, cu ajutorul Centrului de Informare, a spatiilor care ar putea fi utilizate in scopul asistarii sociale a copiilor strazii.


21 Martie - Ziua Internationala a Copiilor Strazii nu trebuie sa fie privita ca o sarbatoare. Fiind o problema acuta a societatii romanesti, mesajul transmis in aceasta zi a dorit sa sensibilizeze si sa responsabilizeze atat comunitatea, cat si autoritatile cu privire la pericolul in care se afla copiii care traiesc pe strada. In acest sens, organizatiile neguvernamenatale au organizat o serie de activitati care sa atraga atentia opiniei publice:
· Centrul de Informare si Coordonare privind Protectia Copiilor fara Adapost, S.C. Metrorex S.A, Politia Metrou, organizatiile neguvernamentale implicate in asistarea copiilor strazii din Bucuresti si Directiile pentru Protectia Copilului s-au intalnit pentru a elabora un program comun de resocializare a copiilor strazii.
· Organizatia Salvati Copiii a aplicat un chestionar de sondare a opiniei publice privind perceptia fata de copiii strazii, printr-o echipa formata din 15 operatori de interviu in sase zone din Bucuresti: P-ta Romana, Universitate, P-ta Unirii, Bucur Obor, P-ta Presei Libere, P-ta Moghioros.
· AVESC - Asociatia Voluntarilor care lucreaza cu Copiii Strazii a impartit fluturasi in zonele P-ta Unirii, Universtiate, P-ta Romana.
· Trupa de circ a Fundatiei Parada, formata din fosti copii ai strazii, a sustinut un spectacol de binefacere in Sala de festivitati a Spitalului de copii Budimex, avand ca invitat special formatia Parada Pane Blues-Italia. Dupa spectacol trupa de circ a plecat pe traseul de metrou Brancoveanu-Tineretului-P-ta Unirii-Universitate sustinand in vagoane scurte momente artistice. De la Universitate, trupa de circ s-a deplasat in parcul Cismigiu, unde a mai sustinut o mica reprezentantie.
· Casa Gavroche si-a deschis portile celor interesati printr-o expozitie de desene realizate de copiii din centru cu tema Copiii despre copii. Apoi copiii mai mari au participat la dezbaterea Ce parere ai despre copiii strazii ? Ce ai face pentru ei daca ai fi adult ?
· Fundatia Familia si Ocrotirea Copilului a desfasurat o serie de activitati recreative cu copiii din Centrul Pigmalion si cu copiii din comunitatea sectorului 5, cartier Ferentari, in spatiul verde din zona Zabrauti.
Asociatia Orasul Sprentei a organizat, in cadrul centrului propriu, un spectacol de teatru de păpusi destinat in special copiilor pană in 14 ani.


Organizatia Salvati Copiii a deschis Centrul de Coordonare a Tinerilor Voluntari. Cei interesati sa devina voluntari ai acestei organizatii, pot contacta centrul in Bdul Eroii Sanitari nr. 29-31, sector 5, Bucuresti telefon>fax: 410.95.82.

Centrul de Informare si Coordonare privind Protectia Copiilor fara Adapost anunta campania de stragere de chestionare pentru completarea bazei de date Copiii Strazii, ce se va desfasura in lunile aprilie si mai a.c. Cei care nu beneficiaza de o colaboare cu centrul pe aceasta componenta si doresc sa ni alature, o pot face contactandu-ne la sediul nostru din str. Academiei nr. 3-5, etaj 1, camera 13, sector 3, Bucuresti sau prin e-mail: rosc@mb.roknet.ro.
la inceputul paginii


Home ]
publicatii ] proiecte ] [ galerie foto ] [ harta site ] [ link-uri ] [ despre noi ]