Nr. 9 (1)/2001

Editorial
21 Martie - Ziua internationala a copiilor strazii
Doina Crangasu

Vrem nu vrem, Romania a trebuit sa recunoasca, macar pentru o zi, ca exista copii care traiesc, muncesc si se expun riscului zilnic pe strada - Ziua internationala a copiilor strazii (decretata in 1998 la Varsovia, de catre Federatia Internationala a Comunitatilor Educative). Din doua miliarde de copii aflati pe intregul glob, peste 100 de milioane traiesc in prezent pe strazi (Bry Lynas, One World Broadcasting Trust), numarul lor fiind in continua crestere in toata lumea.

Din pacate, Romania nu face exceptie. Copii strazii, imagine devenita cartea de vizita a Romaniei in Europa, sunt o prezenta cotidiana pentru bucuresteni, prezenta care pe unii ii revolta, iar pe cei mai multi ii lasa indiferenti (se spune, doar, ca obisnuinta este o a doua natura!). Obisnuiti sa asocieze o zi internationala cu o sarbatoare, multi dintre concetateni au considerat cel putin straniu ca exista o zi internationala pentru aceasta categorie sociala. Pentru ce o zi a copiilor strazii ? Cum rezolva o zi internationala a copiilor strazii situatia lor ? si multe alte intrebari de acest gen. Esenta acestor nedumeriri ar putea fi formulata altfel: Oare s-ar putea rezolva intr-o singura zi ceea ce nu s-a facut in zece ani ?

De fapt, nu ne-am propus sa rezolvam problemele acestor copii in ziua de 21 Martie. Am dorit ca aceasta zi sa readuca in constiinta comunitatii, intr-o alta lumina, responsabilitatea fiecaruia dintre noi asupra respectarii drepturilor fundamentale ale copiilor, fie ei ai nostri sau ai celor care nu i-au dorit. Ziua copiilor strazii a fost un prilej de a incerca sa demontam aceasta atitudine de pasivitate civica, de a iesi din inertia si criza de solutii in care ne aflam de peste 10 ani. O zi a copiilor care traiesc pe strada a fost o invitatie la reflectie, la autocontrol, cel putin al limbajului, facandu-se apel la capacitatea de intelegere umana ca dincolo de etichete (aurolac, boschetar, paduchios) se afla fiinte cu dureri, sentimente, sperante asemanatoare cu ale tuturor oamenilor. Fiinte care au nevoie nu numai de ajutor material, medical, psihologic dar si de acceptarea si dragostea semenilor lor.

Nu strada i-a nascut pe acesti copii. Adevaratii responsabili de aceasta realitate nu se vad spaland parbrize in intersectii sau cersind in metrou. Familii dezorganizate caracterizate prin saracie, violenta, alcoolism care nu sunt educate si capabile sa-si protejeze copiii, pe de o parte, si un sistem de protectie sociala care inca isi mai elaboreaza strategia si cauta resurse financiare, de cealalta parte, sunt repere cauzale ale fenomenului copiii strazii.

Copiii de pe strada provoaca mila omului obisnuit si, in simplitatea sa el ajuta cum poate, oferindu-le bani sau alimente. Atat. Un punct de intersectie in care constiinta a fost linistita dand de pomana. Însa nu omul de pe strada, trecatorul grabit, e obligat sa asigure servicii specializate de asistenta sociala copiilor fara adapost. Rezolvarea situatiei copiilor aflati in situatii dificile este, dupa cum se stie, una din conditiile impuse Romaniei de Uniunea Europeana in procesul de integrare in Comunitatea Europeana. Daca grija fata de copii nu ne-a mobilizat pana acum, macar animati de interese politice si presati de altii sa facem un gest de asumare morala si civica. Reintegrarea sociala a copiilor strazii este un demers de lunga durata, desigur, dar prevenirea ajungerii copiilor in strada trebuie sa fie un obiectiv la timpul prezent continuu.

O concluzie a zilei de 21 Martie 2001, Bucuresti ? Una foarte trista, desprinsa dintr-o intalnire, in care majoritatea participantilor isi facusera mari sperante (n.a. intalnirea de la M.T., Metrorex): Politia ii va strange pe toti aurolacii din metrou, ii va urca in tren si ii va trimite in judetele din care provin (doar n-or sa rezolve Directiile pentru Protectia Copilului din Bucuresti, problemele DJPC-urilor). Nimic mai simplu! Cum de nu ne-am gandit la asta pana acum ?!

---

[ Home ]